Raftul cu gânduri

Z – Zgomot

Te-ai întrebat vreodată, care este cel mai mare dușman al tău? Cel care nu te lasă să ajungi așa cum ți-ai dori, care te urmărește peste tot și când ești aproape să reușești vine și te trage înapoi de unde ai plecat.

V – virtute

Pentru că ne apropiem de finalul alfabetului și nu știu dacă voi mai trece măcar o dată prin el, am să profit de litera asta, să readuc la lumină cuvintele unor oameni înțelepți

U – umanitate

Ce cuvânt frumos! Oare?! Remarc de ceva timp, că ne-am transformat într-o adunătură de oameni, în care mai contează doar individul (ca întotdeauna există și câteva excepții).

T – Timp

Timp, timp, timp … aliat sau inamic? Pentru mine, timpul este cea mai importantă resursă existentă în viața fiecărui om.

S – Sănătate

Decide să fii sănătos! Astăzi, mai mult ca oricând, aceasta este cea mai importantă decizie din viața ta.

R – Respect

Până acum, asta a fost litera care m-a făcut să mă hotărăsc cel mai greu. Am vrut să scriu despre răbdare ... dar cine mai are?! Am vrut să vorbesc despre România, dar sunt prea multe de spus, chiar și fără părțile negative. Am stat destul timp să mă gândesc
Formula Simplă a Fericirii

Mai ai un singur pas până când vei afla formula fericirii.

Open chat
Hello
Can we help you?