Autoportret
Surâs de soare pe întins albastru,
O pală mișcă aerul ca o suflare,
Un ciripit nesigur și verde sub picioare,
O zi perfectă am, chiar dacă nu-s la mare.
Cine mă știe … știe, că-s dependent de soare,
Că-n planurile mele, scrie mare … marea,
C-aș vrea să mă retrag pe-o plajă care doarme,
Sub o stâncă albă și-n briză să simt sarea.
Chiar dacă multă vreme, trecută, am dormit
Și-n toată această vreme, s-adorm era un chin,
Trezit ca din visare, simt că mi-am revenit,
Acum mă uit în jur și văd că totu-i plin.
Deodată, multe gânduri se animă
Și îmi vorbesc cu patos, de-o misiune mare,
Îmi spun să nu fiu laș, să las să treacă timpul,
Îmi strigă să-i trezesc pe oameni din visare.
Nu pot să mă opun și-aleg să-mi păstrez calea,
Știu că va fi o luptă, dar îmi ascult chemarea,
Și cât voi fi, voi fi pe jos bătătorind cărarea,
Iar la final aștept, să mă-ntâlnesc … cu Marea!
