Ghid pentru Maya mea minune sau, tot ce aș fi vrut să știu la 20 de ani.

Introducere

    De ce am scris acestă carte, cui se adresează ea și când să o citești pentru impact maxim? Acestea sunt întrebările, la care vreau să-ți răspund, înainte de orice.

Produsul nu este disponibil pentru livrare.

Programat să apară în 2025.

Ca orice început, primul pas este cel mai greu. Sunt sincer cu tine și-ți spun că, în momentul când scriu aceste rânduri, fac primul pas într-un domeniu cu totul nou și necunoscut pentru mine. Prin urmare, consider că este important să-ți răspund încă de acum, la cea mai firească întrebare posibilă: de ce am scris această carte? 

    Probabil ai intuit deja, Maya este fetița mea, care abia a împlinit 14 ani, are viitorul în față și căreia îi doresc (ca orice părinte pentru copilul lui) tot binele și toată fericirea din lume.

    Este ușor de zis, dar nu la fel de ușor de ajuns acolo!

    Eram foarte convins că, voi putea să-i ofer Mayei îndrumarea și tot suportul de care ar avea nevoie pentru formarea și dezvoltarea ei, astfel încât să-și poată construi viața pe care și-o va dori, care să o împlinească și să o facă fericită.

    Până când într-o zi, o întrebare și-a făcut loc în capul meu și nu a mai vrut să plece: dacă nu o să mai fii acolo, dacă nu o să mai fii lângă Maya? 

    Cu toții știm că, sistemul clasic de învățământ din țara noastră, are încă foarte multe domenii necesare pregătirii pentru viață, pe care nu doar că nu le acoperă suficient, dar nici măcar nu le atinge în programa educțională. Alte variante ar mai putea fi, modele sociale sau mentorii … din nefericire nu prea excelăm nici la capitolul acesta ca națiune. Mai ai la dispoziție cursuri de specializare, în anumite domenii, dacă ți le poți permite… cei mai buni profesori nu sunt deloc ieftini. 

    Și atunci ce pot să fac? Cum aș putea să fiu un îndrumător în viața fetiței mele, chiar dacă nu aș mai putea fi lângă ea? Acest lucru tot se va întâmpla la un moment dat, cât mai îndepărtat, sper eu.

    Și dacă pui întrebările potrivite, vei găsi cele mai bune răspunsuri … astfel mi-a venit ideea: îi voi scrie un ghid, un ghid pentru viață! Să pun în acest ghid toată înțelepciunea acumulată până în prezent, din experiențele trăite sau din cărțile citite, structurată în capitole, care să acopere domeniile importante ale călătoriei numită viață: sănătate, educație, familie, vocație, bani, etc., iar ea să aibe convingerea că, primește această îndrumare, de la omul care îi dorește cel mai mare bine.

    Decizia de a face public acest ghid, mă duce la cea de-a doua întrebare la care vreau să răspund: cui se adresează această carte?

    Chiar dacă, privind titlul, ai putea crede că este o carte de educație pentru tineri, aș vrea să te asigur că, nu este doar atât. Vei găsi în ea, multe lucruri și învățături care nu au limită de vârstă, pe care eu le-am descoperit după 40 de ani și care pot fi de ajutor chiar și persoanelor ajunse la vârsta a treia. Îmi doresc ca acest ghid, să devină un îndrumar pentru toți cei care vor să se descopere, să se înțeleagă și să devină o versiune mai bună a lor, indiferent de vârstă.

    Voi lăsa la sfârșitul carții și o lista cu cele mai importante lucruri, pe care să le faci până la 20, 30, 40, 50 de ani și până la sfârșitul vieții.

    Concluzia că, această carte se adresează oricui vrea să evolueze și urmează un proces de transformare personală, mă duce la următoarea întrebare: când să o citești pentru impact maxim?

    Aici răspunsul este foarte simplu: ACUM!

    Îți recomand să reciteși anumite capitole, sau chiar întreaga carte, atunci când vei deveni o versiune mai bună sau, atunci când simți că ai nevoie de îndrumare, pentru că același lucru îl percepem diferit, în funcție de cine am devenit.

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Hello puișorule!

Poate te întrebi, de ce am scris această carte și nu ți-am spus direct tot ceea ce vreau să-ți spun. Ei bine, am ales să fac acest lucru, pentru că …

Formula Simplă a Fericirii

Mai ai un singur pas până când vei afla formula fericirii.

Open chat
Hello
Can we help you?